Provenienţa sanscrită a unor concepte fundamentale la români
Termenii Caş, Arpacaş, Casă, Acasă au o origine străveche, sanscrită.
În scripturile sanscrite, în primul rând apare numele „Kaśyapa”, un mare înțelept (dintre cei 7 Rişi/ Saptarişi) considerat părinte al multor neamuri, care a dat naștere unor concepte legate de originea omenirii, a hranei, vieţii şi echilibrului.
Din aceeași rădăcină se formează „Akaş”, care înseamnă cer, spațiu al purităţii superioare, liniște, puterea de a lega lucrurile împreună, dând coerență și pace întregului univers. În dicţionarul sanscrit, Ākāś apare cu înţelesul de „a străluci”, „a vedea”, „a găsi [cu sensul de „a recunoaşte”. În limba moderă nepaleză are sensul de „lumină divină”, „rai” şi „cer”. Ori de câte ori rostim cuvinte precum „caș” sau „arpacaș”, evocăm fără să știm o moștenire lingvistică și spirituală veche de mii de ani, care ne leagă de rădăcini indo-europene comune și de ideea de hrană sacră și echilibru cosmic.
Interesant este
că și numele cetății sacre „Kāśī” / pronunţat „Caşi” (azi redenumită Varanasi),
unul dintre cele mai importante centre spirituale ale Indiei moderne și lumii actuale, are
aceeași rădăcină și semnificații: locul unde se întâlnesc viața și moartea,
iluzia și adevărul, armonia și haosul, sacrul şi profanul, moartea şi
reînvierea.
În scripturile străvechi
despre Arhitectura Vastu (Vastu-Şastra un sistem scriptural mult mai vechi decât
sistemul Feng Shui preluat mai târziu din Vastu cu modificări), Ākāşa se traduce prin „spaţiu”
cu sens de „eter” - unul dintre cele Cinci elemente primare (Pañcia- bhūta)
care constituie componentele fundamentale ale lumii. Este elementul „cel mai
subtil”, prezent peste tot și suport pentru celelalte patru elemente (Pământ, Apă,
Aer, Foc). Eterul este, practic, prezentat drept cel de- „al cincilea element”.
Eterul este invizibil, infinit și nu are formă sau masă concretă. Datorită
prezenței și echilibrului acestor cinci elemente, planeta noastră susține
viața. Spre deosebire de pământ (care are consistență și formă), eterul este
total subtil și imaterial. Acesta este prezentat în scripturi ca neavând nici gust,
nici miros şi nici nu poate fi atins. Aceasta înseamnă că
eterul nu poate fi perceput prin simțurile obișnuite, ci fiinţa umană trebuie
să îşi dezvolte un alt simţ să poată percepe (şi chiar amplifica) eterul.
(1) Pământul (Bhu sau Bhūmi sau Pṛthivī) se regăsește în corpul uman atât prin celula fizică a corpului vizibil, cât și prin Apana – o energie instinctuală care ne trage în jos (subteran) şi de care se pot „agăţa” diverse entităţi/ duhuri inferioare omului. Apana este responsabilă pentru toate procesele de eliminare din corp, nu doar toxine, ci și pentru reglarea sistemului hormonal care permite reacția de fugă în situații de pericol (adrenalina) și alte mecanisme esențiale de supraviețuire. Pământul se manifestă și în stabilitatea psihică, constituind rădăcina securității și a forței de supraviețuire, oferind suport și rezistență atât corpului, cât și minții.
(2) Apa (Jala) se
regăsește în corpul uman prin Vyana – energia conservării. Datorită acestei
energii, corpul rămâne funcțional și nu putrezește cât timp ființa este vie. La
moarte, aceasta este prima energie care părăsește corpul. De-a lungul istoriei,
oamenilor li s-au transmis de către ierarhiile cerești anumite cunoștințe
despre „curățarea apei” din corp. Astfel, în cele mai vechi culturi se
desfășurau ceremonii de botez, atât pentru nou-născuți, cât și mai târziu, în
care preoții efectuează o anumită „programare pozitivă” a apei din corpul
respectiv, pentru a sprijini dezvoltarea armonioasă, fizică și psihică, a
ființei umane. Apa poate curăţa Pământul/ Bhumi dar şi elemente inferioare de
sub pământ. De unde importanţa ritualurilor de purificare a apei atât imediat
după (re)naştere cât şi pe tot parcursul vieţii.
(4) Eterul
(Ākāśa) se regăsește în corpul uman sub forma Pranei personalizate. La naștere,
Prana se află în corp într-o cantitate direct dependentă de familia din care
faci parte, iar pe parcursul vieții, stilul de viață și obiceiurile personale
pot crește sau diminua această energie vitală. În acest context, educația și
ghidarea conștientă joacă un rol esențial în menținerea și amplificarea Pranei.
În Ayurveda, medicina vedică, eterul este descris ca „vehiculul pelicular al
vieții și al sunetului”, fiind principiul subtil care permite existența
materiei. Fără această „peliculă”, nu ar exista niciun fel de materie în
univers, iar viața însăși nu ar putea fi susținută. O persoană cu multă Prana
în corp manifestă o vitalitate fizică remarcabilă, rezistența la oboseală și
boală fiind sporită, iar procesele fiziologice precum respirația, digestia și
circulația funcționează la parametri optimi. Mintea devine clară și agilă,
capacitatea de concentrare și memoria sunt accentuate, iar luarea deciziilor se
face rapid și corect. Emoțiile se echilibrează, anxietatea, frica și furia
excesivă fiind reduse, în timp ce capacitatea de a rămâne calm în situații
dificile crește considerabil. Puterea de manifestare și voința se intensifică,
permițând individului să acționeze eficient, cu perseverență și cu un
leadership natural. Sensibilitatea subtilă și intuiția devin mai dezvoltate,
percepția asupra mediului și a relațiilor se rafinează, iar omul poate „simți”
corectitudinea acțiunilor și intențiilor celorlalți. Nivelurile ridicate de
Prana favorizează și echilibrul spiritual, sprijinind armonizarea
corp-minte-spirit. O Prana abundentă conferă energie, echilibru și claritate,
atât la nivel fizic, cât și mental și spiritual. Din perspectiva textelor
vedice, corpul este văzut nu doar ca materie, ci ca un recipient al energiei
vitale. Dacă această energie rămâne stabilă și armonioasă, ea poate influența
structura și compoziția corporală inclusiv după moarte, ducând la stafidire și
emanarea unui miros plăcut, ceea ce este perceput ca un semn de iluminare sau
sfințenie.
În literatura Vastu-Şastra si Bharma-Sutras, Ākāśa se referă la unul dintre cele o sută de tipuri de temple. Aceste temple sunt clasificate în funcție de forma lor specifică, numărul de etaje și alte elemente comune, precum numărul de pavilioane, uși și acoperișuri. În lucrarea în Viṣṇudharmottarapurāṇa, spre exemplu, au fost enumerate o sută de tipuri de temple, printre care şi Ākāśa. Ākāśa nu este doar „etereul” ca element universal, ci desemnează și un tip de templu dedicat divinității, adesea asociat cu Rama sau alte aspecte (avatare venite pe Pământ, de-a lungul istoriei) ale lui Viṣnu.
Această
semnificație s-a transmis în diverse limbi și culturi, ajungând în limba română
sub forme multiple, printre care şi „caș” (hrana simplă, elementară, de bază a
păstorilor și luptătorilor) precum şi „casă” şi „acasă” – un spaţiu personal,
sacralizat doar împreună cu cei apropiaţi, din acelaşi neam. Tot de aici
provine şi cuvântul „arpa-caș”, boabele decorticate de grâu sau orz, folosite
în ritualuri religioase, la pomeniri și la hrană de supraviețuire, simbolizând
legătura dintre viață, moarte și sacralitate. „Arpa” provine din rădăcina
sanscrită arp- / arpayati / arpaṇa,
care în textele vedice și post-vedice are sensul fundamental de „a oferi, a
pune, a dedica, a preda, a depune”. De aceea, coliva care este făcută din Arpa-Caş
este dată de pomană, este oferită altora. Actul de arpana nu este doar un gest
material, ci o mișcare a energiei de la individ spre cosmos, un mod de a lega
ceea ce este particular cu universalul. Arpana este o mișcare
de energie de la individ către cosmos.
Arpana se referă la „dedicare” și reprezintă una dintre cele nouă forme (nava-dhā) ale devoțiunii/ evlaviei (bhakti), așa cum este explicat în Śivapurāṇa, unde Lord Şiva i-a spus zeiței Satī:
„[…] O zeiță Satī, ascultă, îți voi explica marele
principiu prin care făptura plină de remușcări devine un suflet eliberat
(mukta). […] Devoțiunea/ Evlavia (bhakti) față de mine este considerată drept
dătătoare atât de plăceri lumești, cât și de mântuire (Mokşa). Ea poate fi
atinsă numai prin grația Mea. Devoțiunea/ Evlavia este de nouă feluri (navadhā)
[printre care și arpaṇa]. Nu există nicio deosebire între devoțiune și cunoașterea desăvârșită.
Persoana care este absorbită în Evlavie se bucură de fericire veșnică.
Cunoașterea desăvârșită nu se pogoară niciodată asupra unei ființe vicioase,
ostile Evlaviei. […] Potrivit învățaților, o zeiță, cele nouă forme auxiliare
sunt [printre care și arpaṇa, „dedicare” …]. O, Śiva, subdiviziunile acestora au fost de asemenea
explicate”.
Comments
Post a Comment